- SC ICPEST SRL are o preocupare continua pentru calitate, pe care o construiește în toate procesele interne și în care implică toți angajații.
- SC ICPEST SRL se preocupă să îndeplinească nevoile și așteptările clienților prin respectarea specificațiilor, standardelor și reglementărilor legale specifice domeniului de activitate, atât din punct de vedere tehnic și comercial, cât și prin promovarea unei conduite etice în modul în care își conduce afacerile.
- Top managementul este responsabil pentru dezvoltarea politicii de calitate, de asigurarea resurselor pentru implementarea acestei politici, precum şi de comunicarea acestora tuturor angajaţilor şi oricărei alte părţi interesate şi de asigurarea resurselor pentru implementarea acestei politici.
- Satisfacţia clienţilor este sensul activităţii noastre. Dorim să fim permanent, cu rigoare şi profesionalism, în contact cu clienții, atât pentru a ne adapta cerinţelor lor şi/sau a le anticipa solicitările, cât şi pentru a construi împreună cu ei o relaţie solidă şi durabilă.
- Ne angajăm să îmbunătăţim continuu calitatea proceselor noastre pentru a crea un avantaj competitiv pentru clienţii noştri şi pentru noi înşine.
- Ne angajăm, prin soluţiile promovate, să luăm măsuri pentru prevenirea poluării, reducerea deşeurilor şi a consumului de resurse (materiale şi energie), pentru a diminua orice impact negativ asupra mediului.
- Cel mai mare accent îl punem pe integritate, spirit inovator, produse superioare pentru clienţii noştri şi respectul pentru oameni şi protecţia mediului.
- Ne vom onora angajamentele de conformitate cu legislaţia şi reglementările de mediu şi protecţia muncii.
- Obţinerea performanţei noastre este condusă, implementată, măsurată şi monitorizată prin Sistemul de Management al Calităţii.
- Suntem angajaţi în a respecta prevederile standardului ISO 9001:2008 şi alte reglementări legale care au un impact asupra acestor activităţi.